Pășind spre Post: A Treia Treaptă |

Prelegerile AIOCS 2021

[Free content © AIOCS]

Pășind spre Post: Reflecții Pregătitoare

A Treia Parte: A Treizeci și Patra Duminică după Cincizecime

3 martie

Citirile scripturale ale duminicii: 1 Corinteni 6,12–20; Luca 15,11–32

Un context al interpretării: Doru Costache, Citirea Scripturii în Biserica Ortodoxă: Jurnal (Sydney: AIOCS Press, 2021) 87–88.

Rezumatele

1 Corinteni 6,12–20 Toate lucrurile sunt bune când sunt luate cu moderație și discernământ. Nu toate ne sunt însă de folos, așa că trebuie să învățăm ce să gustăm și ce nu. Într-adevăr, nu toate lucrurile ne hrănesc ființa lăuntrică—templul Duhului, prezența lui Dumnezeu în chiar inimile noastre.

Luca 15,11–32 Domnul a spus povestea unui om care avea doi fii, dintre care cel mai tânăr și-a cerut partea din moștenire și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a împrăștiat averea dând cu generozitate celor din jur. Când a ajuns la fundul pungii, toți prietenii au dispărut, lăsându-și binefăcătorul de unul singur. Tânărul care până la o vreme fusese bogat a ajuns să fie angajat de un crescător de porci, trăind în singurătate și fiind mai tot timpul înfometat. Așa că s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său cu pocăință; tatăl l-a primit cu bucurie și i-a restituit semnele filiației. Un mare ospăț a fost organizat în onoarea celui întors acasă. Fiul cel mare, care se credea drept și-i judeca pe alții, a refuzat să-și reprimească fratele, acuzându-l chiar și pe tatăl lor de nedreptate.

Înțelepciune

Cea de-a treia etapă a pregătirii pentru post dezvoltă același mesaj comunicat de cele două duminici anterioare. Fiul întors acasă ne amintește de Zaheu și de pocăința colectorului de taxe. În schimb, fiul cel mare corespunde caracterului rău al fariseului și al „drepților” din Ierihon. Prin reiterarea celor două tipologii, a păcătosului pocăit și a „dreptului” care-și judecă semenii, această duminică aduce și mai multă limpezime narațiunii postului, care poate fi rezumată după cum urmează: când postim, trebuie să ne ferim de a-l judeca pe aproapele pentru păcatul său. Trebuie să învățăm cum să mâncăm de post fără a mușca din carnea aproapelui. Trebuie, mai departe, să începem a ne iubi semenii, indiferent de cine sunt și de cum trăiesc. Dar parabola de astăzi descoperă și un alt principiu al postirii—necesitatea exercițiilor spirituale. Trebuie să reflectăm asupra identității noastre creștină, discernând ce trebuie să facem pentru a o păstra neîntinată. Pe scurt, trebuie să adoptăm un mod de viață corespunzător. Și pentru că am fost învredniciți să devenim templul Duhului, trebuie să cinstim prezența dumnezeiască prin a trăi o viață spirituală. Istoria vieții unor sfinți precum Vasile cel Mare și Siluan Athonitul arată clar că nimeni nu trebuie să trateze prezența Duhului cu superficialitate. Spre a rămâne templu al prezenței divine, trebuie să trăim pentru Duhul, nu să ne lăsăm robiți de cele ale lumii. Este adevărat că Dumnezeu a creat toate lucrurile, și că ne-a permis să le folosim și să ne bucurăm de ele. Dar cine trăiește în Duhul știe să le folosească într-un fel potrivit. Moderația este esențială în această privință. Dar chiar și dacă nu ne ridicăm încă la acest standard—se-ntâmplă—trebuie să ne facem curaj. Iubirea lui Dumnezeu ne iartă pe toți cei care ne întoarcem, restituindu-ne slava adopției divine.

Mesaj