Pășind spre Post: A Cincea Treaptă |

Prelegerile AIOCS 2021

[Free content © AIOCS]

Pășind spre Post: Reflecții Pregătitoare

A Cincea Parte: A Treizeci și Șasea Duminică după Cincizecime

16 martie

Citirile scripturale ale duminicii: Romani 13:11–14.4; Matei 6:14–21

Un context al interpretării: Doru Costache, Citirea Scripturii în Biserica Ortodoxă: Jurnal (Sydney: AIOCS Press, 2021) 92–94.

Rezumatele

Romani 13,11–14,4 Mântuirea este aproape și toți trebuie să ne trezim din somn spre a o câștiga. Timpul zboară. Creștini fiind, trebuie să ne preocupăm mai întâi de ceea ce duce la mântuire. Să abandonăm, așadar, faptele întunericului și să ne schimbăm viața prin viețuire ascetică. Creștinii trebuie să poarte armura luminii, îmbrăcându-se în forma Domnului Iisus Hristos. Doar când îmbrăcăm haina luminii diferențele dintre noi încetează a mai fi obstacole pentru iubirea reciprocă. Nu mai contează cum este credința aproapelui, slabă ori tare; nu mai contează ce mănâncă, de toate sau doar legume. Mai mult, nu trebuie să ne judecăm unii pe alții, unele pe altele, unii pe altele, unele pe alții; avem un singur Domn, care ne judecă pe toți.

Matei 6,14–21 Iubirea presupune reciprocitate. Dacă nu iertăm, nu putem aștepta iertare. Iertarea semenilor noștri ne procură iertarea Tatălui. Postul nu înseamnă a ne pune evlavia la vedere. Când lucrăm discret la propria noastră schimbare, primim de sus răsplata divină. Mai departe, de vreme ce inima ne este acolo unde ne ținem comorile, trebuie să adunăm bogăție în ceruri, unde inima noastră trebuie să fie. Bunurile pământești se risipesc ușor; nu are rost să ne atașăm de ele.

Înțelepciune

Al cincilea stagiu al pregătirii pentru post ne îndrumă din nou să cugetăm la cum postim și la scopul vieții creștine. Postul este un exercițiu pentru viață, nu scopul vieții; este exersarea duhovnicească a vieții, nu viața însăși. Postirea condiționează avansarea noastră în experiență și înțelepciune. Mai mult, postirea trebuie să ne conducă la iubirea adevărată de semeni, urmând exemplul Domnului însuși. Hristos și-a dat viața pentru toți oamenii, iubindu-ne pe toți, indiferent de statutul social și de obiceiurile noastre. Iubirea este norma vieții creștine, inclusiv a postului. Postul este încercarea de a replica iubirea lui Hristos față de oameni, la scara posibilităților noastre. Dar poate cineva să ajungă într-adevăr la măsura numită de sfântul Maxim a-i iubi pe oameni în mod egal (Capitole despre iubire 1.61)? Răspunsul vine din asceza postului, din maniera postului de a practica asceza, nu pentru spectacol, ci interiorizat, ca mod de viață. Răspunsul, așadar, vine din convertirea vieții, cum sugerează sfântul Pavel în epistolă. Este vorba de a trăi o viață asemenea lui Hristos, sub îndrumarea Domnului însuși. Iisus ne este exemplu, măsura tuturor lucrurilor. Ne-a iubit și ne iubește pe toți fără ca noi să-l iubim. Dar ce ne poate determina să-i iubim pe cei care ne sunt împotrivă? Iubirea vine din răbdarea cu care lucrăm asupra noastră, din transformarea noastră treptată din întuneric în lumină. La început, această schimbare aduce în cei care se trezesc spiritual înțelegerea că numai cine iartă va primi iertare. Pe măsura progresului nostru, schimbarea află noi motivații și impulsuri în conștientizarea că aproapele nu ne este dușman, că-i tare ori slab în credință. Cei experimentați duhovnicește și luminați realizează că dușmanul este întotdeauna înăuntru, niciodată aproapele nostru. Dușman ne este patima care ne întunecă mintea și inima. Spre a învinge acest dușman, trebuie să dăm prioritate lucrurilor cerești, nu lucrurilor acestei lumi, care stârnesc fiara din noi: invidia, ura, separația și violența. Astfel înțeles, postul este un test al libertății și un exercițiu al eliberării din lanțurile interioare care ne țin departe și de Dumnezeu, și de aproapele. Postul este calea spre ceruri, acolo unde inima noastră trebuie să fie. Iar dacă inima noastră este sus, acolo unde ne este comoara, suntem liberi să-i iubim pe semenii noștri.

Mesaj