Te Lepezi de Moscova?

by Doru Costache

Sunt australian prin adopție și român prin naștere. Ca atare, în privința sângelui și a culturii care m-a făcut ceea ce sunt, sunt membru al unui popor ai cărui compatrioți ce trăiesc în Ucraina nu au fost mereu tratați cu blândețe de către majoritatea slavă. Ironic, atât stăpânitorii cât și stăpâniții sunt creștini ortodocși. Într-adevăr, ca moștenire a erei sovietice, anumite pământuri istorice românești permanent locuite de poporul nostru aparțin Ucrainei moderne. Slavă Domnului, ucrainenii de origine română, ca minoritate vorbitoare a unei limbi de origine latină, supraviețuiesc îndârjit pe pământurile lor, în pofida slavilor care i-au înconjurat cu secole în urmă și care, mai încoace, le-au devenit stăpâni. Mulțumim din inimă, Tovarășe Stalin, ție și urmașilor tăi ideologici.

Cititorul înțelege, probabil, puterea propunerii mele. Ca român, ca om mândru de originea sa, văzând suferințele de acum ale ucrainenilor aș avea toate motivele din lume să rânjesc satisfăcut la cum se-nvârte roata istoriei. Unii dintre noi chiar așa și fac, deși nu toți, slavă Domnului. Doar priviți la calda ospitalitate oferită de unii compatrioți și de organizații românești refugiaților ucraineni, fără deosebire pentru originea etnică și culturală a acestor refugiați. Pentru că, într-adevăr, poporul ucrainean este alcătuit din diverse etnii și culturi. Același este și cazul poporului român și al tuturor popoarelor Europei, mai ales din părțile de est și de sud-est ale continentului.

Și, în vreme ce nu pot vorbi despre dimensiunea multietnică și multiculturală a altor țări, pot vorbi despre România. Iată un exercițiu mnemotehnic care a ajutat generația mea să-și amintească de cei care ne-au invadat spațiul în istorie, după colapsul lumii romane. Merge cam așa: go-hun-ge-a-sla-bul-ung-pe-cu-tă-tu-pol-aus-ru. Acest șir de silabe înscrie în memoria noastră succesiunea celor care ne-au invadat și ne-au cucerit: goții, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, ungurii, pecenegii, cumanii, tătarii, turcii, polonezii, austriecii și rușii. Unele din aceste popoare au ajuns la groapa de gunoi a istoriei; bine meritat; altele își așteaptă plata. Dar toate aceste popoare și-au lăsat amprenta asupra noastră—genetic, lingvistic și cultural.

Dar nu asta contează. Altceva trebuie pus în evidență aici, anume, faptul că datorită acestor invadatori, asemenea ucrainenilor, românii moderni sunt multe popoare, nu doar unul. Poporul român arată ca o tapiserie bogată, etnic și cultural vorbind, o tapiserie urzită pe rama amestecului inițial de gene dacice, romane, ilirice, celtice și scite, care stau la baza formării noastre. Iar firele care s-au adăugat tapiseriei noastre sunt mai variate decât înțelegem din șirul de silabe de mai sus. În diverse împrejurări istorice, alte grupuri etnice—dezrădăcinate de vicisitudine—au căutat adăpost printre românii din trecut, mai ales în evul mediu. Printre aceste grupuri, de amintit sunt albanezii, armenii, cehii, evreii, germanii, grecii, romii, rușii și sârbii, care constituie și în prezent minorități în România. Dar scopul meu, aici, nu este de a desena harta completă a migrațiilor din trecut, nici a valurilor recente de refugiați din colțuri îndepărtate și neașteptate ale lumii. Ceea ce trebuie să spun aici, totuși, este că românii înșiși nu au un dosar curat când e vorba de relațiile dintre ei și aceste minorități.

În sfârșit, iată motivul pentru care scriu despre toate acestea: în timp ce iadul a coborât peste Ucraina, unii români jubilează, gândind la pedepse divine—sau la judecata istoriei, în funcție de ceea ce crede fiecare—pentru tratamentul compatrioților din Ucraina de către țara care a ajuns să le stăpânească pământul în contextul imperiului sovietic al răului.

Un asemenea sentiment este de înțeles, probabil, dar numai până la un punct. Nu contează cât de ușor uităm noi, românii, de felul în care am tratat anumite minorități până de curând. Ce contează sunt presupusele noastre rădăcini creștine, identitatea noastră creștină. Nu-i așa? După cum afirmă unii istorici, românii sunt singurul popor din lume născut creștin, nu făcut, de vreme ce înaintașii noștri—acel amestec de daci, romani, ilirici, celți și sciți—au îmbrățișat Evanghelia înainte ca orice cuvânt în limba română să se fi auzit pe pământ. În acest punct, fiind eu însumi creștin ortodox, trebuie să întreb: cum pot unii membri ai acestui popor creștin—cu o semnificativă majoritate creștin ortodoxă și având una din cele mai mari rate de participare liturgică din lumea ortodoxă—să se complacă în considerații de natură istorică, națională și politică, acum, în timpul tragediei care se derulează în Ucraina? Cum pot nedreptățile istorice făcute românilor de alte națiuni să justifice bucuria lor la suferințele ucrainenilor?

Nimic nu poate justifica, în cer și pe pământ, genocidul. Pentru că asta fac rușii—creștini ortodocși, se presupune—în Ucraina, genocid. Nimic nu poate justifica, în tradiția creștinismului ortodox, ideea de “război sfânt” și încercarea de recuperare a unor pământuri strămoșești, reale ori mitice, cu prețul unor vieți omenești. Și nimic nu poate justifica, în cer și pe pământ, jubilarea unor români la ororile trăite acum de poporul ucrainean. Mai ales, nu atunci când genocidul este cauzat de un dictator KGB al erei sovietice și de slugile lui creștin ortodoxe—de la un “patriarh” al erei sovietice până la ignoranții de pe străzi care-i binecuvântează pe “luminații” lor stăpâni, cu războiul lor sfânt cu tot—care în trecutul recent au înrobit România timp de cincizeci de ani. Și tot ei au făcut asta altor popoare din Balcani și din alte locuri, popoare ispitite asemănător, cum vedem zilele acestea, de a se întoarce la tămâierea idolilor foștilor lor stăpâni ruși. Dar mai ciudat mi se pare, ca unui nou-venit în lumea anglofonă, să văd același tip de tendință idolatră printre americanii și australienii convertiți la ortodoxia rusească, care se manifestă ca și când au fumat marijuana când este vorba de genocidul rusesc în Ucraina. Și nimic în cer și pe pământ nu le poate scuza complicitatea acestor presupuși copii ai lumii libere la tragedia în desfășurare.

A venit vremea pentru toți, mai ales pentru creștinii ortodocși, români sau de alt neam—inclusiv pentru improbabilele dar atât de realele enclave de convertiți “ruși” ortodocși de origine americană și australiană—să răspundă întrebărilor urgente: Ne lepădăm de Moscova? Ne-am lepădat de Moscova? Pentru că trebuie să ne lepădăm de Moscova, atât ecleziastic cât și politic, ca urmare firească a faptului de a ne fi lepădat, cândva, de satana și de toate lucrurile lui şi de toţi slujitorii lui şi de toată slujirea lui şi de toată trufia lui. Doar atunci, când vom răspunde cum se cuvine acestor întrebări, în duhul Evangheliei, vom putea vedea genocidul din Ucraina așa cum este, și să facem asta plini de compasiune și omenie, așa cum creștinii ar face-o.

7 March 2022 © AIOCS

English

AIOCS LTD is a not-for-profit charitable organisation that promotes the study of Orthodox Christianity, Eastern and Oriental, in Australia

For donations, please go to https://www.paypal.com/paypalme/aiocsnet or contact us at info@aiocs.net